Descopera cele mai noi produse
Bucură-te de noile piese de decor care rămân în casa ta mult timp după ce flacăra se stinge.
Povestea noastră:
Totul a început dintr-o pasiune simplă pentru lumanari și din dorința de a crea ceva care să rămână, mult după ce flacăra se stinge. Am ales să împletim arta ceramicii cu delicatețea cerii de soia pentru că am crezut mereu în puterea lucrurilor naturale, făcute să dureze.
Arta de a crea de la zero
În atelierul nostru, magia nu începe cu parfumul, ci cu materia brută. Turnăm fiecare vas manual, transformând praful ceramic într-o formă fină, cu un design minimalist care să îmbrățișeze orice colț al casei tale.
Nu ne grăbim. Fiecare obiect trece prin mâinile noastre: de la turnarea precisă, până la aplicarea sigilantului special, rezistent la căldură, care protejează integritatea vasului. Este un proces tactil, atent, în care fiecare bulă de aer și fiecare finisaj contează.
Simfonia simțurilor: Culoare și Parfum
Credem că un moment de răsfăț trebuie să fie complet. De aceea, am ales ca fiecare culoare a vaselor noastre să fie într-un dialog perfect cu aroma pe care o adăpostește. Este o armonie vizuală și olfactivă menită să îți aducă aminte să respiri, să te bucuri de prezent.
Folosim exclusiv ceară de soia 100% naturală și uleiuri parfumate sigure, atent selecționate, pentru ca tu să te poți bucura de o ardere curată, fără compromisuri pentru sănătate sau mediu.
O promisiune pentru viitor
Sustenabilitatea nu este pentru noi doar un cuvânt, ci o responsabilitate. Când ceara se va topi până la capăt, povestea vasului tău nu se termină. Datorită rezistenței sale, acesta poate prinde o nouă viață: un mic ghiveci pentru plante suculente, un suport pentru bijuterii sau un vas pentru micile tale comori de pe birou.
Suntem o echipă unită de dragostea pentru frumos și pentru detaliile care fac dintr-o casă, un acasă.